Solaris (Andrei Tarkovsky): Umanitatea dezumanizată

O analiză a principalelor aspecte psihologice și filosofice desprinse din filmul Solaris regizat de Andrei Tarkovski, precum și tehnicile cinematografice utilizate de regizor pentru a-și transmite mesajele spectatorului.
După o prezentare a cății, filmului și regizorului Andrei Tarkovsky, se evidențiază ritmul specific al scenelor, mișcarea radicală declanșată de Tarkovsky în cinematografia modernă, rolul elementelor simbolice și iconice, și afinitățile cu zona fantastică a literaturii ruse. În aspecte psihologice se analizează problema comunicării într-o societate umană a viitorului considerată de Tarkovsky ca rigidă, obsesia casei, și evoluția personală a lui Kris, Hari, și a relațiilor dintre ei. Iar din punct de vedere filosofic se analizează filmul prin prisma filosofiei minții (dualismul cartezian, reducționismul și funcționalismul), a teoriei spațiilor heterotopice dezvoltată de Michel Foucault, și intepretările semantice care se pot deduce din film. De asemenea, se analizează problema identității personale prin prisma filosofiei lui Locke.
Andrei Tarkovsky pune accent în film pe ideea că tentativele omului de a clasifica și de a păstra forme de interacțiune cu entități necunoscute vor fi întotdeauna condamnate la eșec și vor reflecta o greșeală majoră în lumea panoptică în care trăim. În acest cadru de analiză a filosofiei minții, funcționalismul pare a fi cel mai intuitiv.
Solaris este, totuși, un film care începe ca o căutare a răspunsurilor și ajunge să ofere aceste răspunsuri împreună cu o serie de întrebări cu totul diferite.